Ministrul Transporturilor: „Nu vrem să facem investiţii de genul elefanţilor albi”, toate investițiile demarate trebuie finalizate
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, duminică, în cadrul dezbaterilor asupra bugetului, că se efectuează studii referitoare la modul în care va fi legată Capitala de Aeroportul „Henri Coandă”. Ministrul a mai precizat că trebuie să fie evitate investițiile de tipul „elefanților albi”, care sunt abandonate ulterior, informează Mediafax.
Costescu a spus că se fac „studii de trafic”, atunci când a fost întrebat în cadrul dezbaterilor asupra bugetului Ministerului Transporturilor, despre soluţiile pe care le ia în calcul instituţia pentru a pune la punct infrastructura de transport între Bucureşti şi Aeroportul Internaţional „Henri Coandă.”
Acesta a explicat că în momentul de față, există două variante luate în calcul, respectiv o legătură feroviară sau construirea unei linii de metrou. Ministerul aşteaptă rezultatul studiilor comandate.
Ministrul vrea să găsească o soluție pe termen lung, pentru că orice investiţie demarată şi finanţată să nu fie apoi abandonată. „Nu vrem să facem investiţii de genul elefanţilor albi. Ştiţi cum a fost în Brazilia cu stadioanele de fotbal construite pentru campionatul mondial de fotbal, apoi abandonate şi devenite loc de joacă pentru maimuţe”, a spus Dan Costescu.