Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, a arătat în direct, în emisiunea News Pass, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, cele două certificate de botez ale copiilor pentru a pune stop știrilor false care circulă în mediul online.
Ea a menționat că ambii copii sunt botezați, sunt creștini ortodocși, “dar nu am făcut din asta marketing”.
Partenera lui Nicușor Dan a menționat că a fost foarte afectată de atacurile din campanie care contestau botezul copiilor săi. Deși atât ea cât și candidatul independent la prezidențiale au declarat în repetate rânduri că ambii copii sunt botezați și ortodocși, nu a fost crezuți de unii oameni. Ca răspuns, ea a adus certificatele de botez pentru a dovedi acest lucru, subliniind că nu a făcut acest gest pentru marketing, ci pentru a combate zvonurile false și pentru a apăra credința sa.
“Am fost mâhnită și sunt în continuare. Au fost campanii, mai multe campanii pe care le-a avut Nicușor și niciodată familia nu a fost atacată și, într-adevăr, în această campanie au fost foarte multe atacuri la familie, iar în ceea ce privește copiii, că nu avem copiii botezați, chiar dacă am declarat în mai multe intervenții că avem copiii botezați, în continuare nu suntem crezuți și de aceea, astăzi, chiar dacă nu trebuie să dovedim nimic nimănui, dar dacă cuvântul nostru nu este suficient pentru pentru români, am venit cu cele 2 certificate de botez ale copiilor, pentru a dovedi că, într-adevăr, copiii sunt botezați, sunt creștini ortodocși, dar nu am făcut din asta marketing sau publicitate.
Întotdeauna am considerat că tot ce ține de credință este un lucru intim și respect credințele fiecăruia dintre dintre noi. Și este trist că în momentul în care adevărul pe care îl spunem și îl spunem cu onestitate, este acoperit de zgomot și de manipulare, și e nevoie de astfel de dovezi”, a spus Mirabela Grădinaru.