A demisionat din PSD și Senat. Motivul pentru care Florin Jianu a luat această decizie
Vicepreședintele PSD, Florin Jianu, și-a anunțat luni demisia din partid și din Senat.
De ce a demisionat Florin Jianu din PSD și din Senat
Florin Jianu revine la conducerea organizației patronale IMM România, conform informațiilor publicate de StartupCafe.
„Când economia este în pragul colapsului, sprijinul antreprenoriatului trebuie să fie lipsit de încărcătură politică. Am fost mereu un tehnocrat și rămân un tehnocrat dedicat intereselor antreprenorilor și antreprenoriatului românesc”, a transmis Jianu, într-un comunicat oficial.
Ce funcții va ocupa Florin Jianu la IMM România
IMM România a organizat, luni, o ședință extraordinară în care Florin Jianu a fost reales președinte al organizației. Noii membri ai conducerii sunt:
- Prim-vicepreședinte: Florin Duma
- Secretar general: Sterică Fudulea, președinte al Consiliului Economic și Social (CES)
- Secretar general adjunct: Daniel Urîtu
Jianu a subliniat că rolul său este de a asigura sprijinul antreprenorilor și de a pune în practică soluții economice bazate pe experiență și studii de impact, fără influență politică.
Care sunt motivele retragerii din politică
El a mai explicat că tensiunile politice și criza economică îl determină să se concentreze pe antreprenoriat, nu pe funcții politice.
„În contextual actual, când tensiunile politice sunt extrem de mari, iar economia este în pragul colapsului, propunerile de sprijin ale antreprenoriatului trebuie să fie lipsite de încărcătură politică și de aceea am decis să mă retrag din toate funcțiile politice, inclusiv din Parlament, unde am fost ales pe o lista de partid. Am fost mereu un tehnocrat și rămân un tehnocrat dedicat intereselor antreprenorilor și antreprenoriatului românesc. Avem nevoie de soluții strict economice, bazate pe experiența și studii de impact – este ceea ce îmi propun sa pun pe masa împreuna cu colegii mei din IMM România”, a spus Jianu.
Ce urmează pentru economia românească și IMM-uri
Florin Jianu a subliniat că antreprenorii și întreprinderile mici și mijlocii sunt esențiali pentru economia României, mai ales în contextul crizei actuale.
„Am fost, sunt și voi rămâne alături de IMM România. Antreprenorii au nevoie mai mult ca oricând de o voce, de cineva care să-i reprezinte și să-i sprijine. Au pus bazele economiei de piață, au modernizat economia și sunt mereu chemați să se sacrifice cand trecem printr-o criză. Trebuie să ne asigurăm că antreprenoriatul românesc și întreprinderile mici și mijlocii vor supraviețui acestei crize și că se vor putea dezvolta în continuare, altfel nu vom mai avea o economie funcțională”, a mai menționat Jianu.
Jianu revine la IMM România vine după ce, în 2024, a demisionat de la conducerea organizației pentru a se alătura PSD și pentru a fi ales senator de Prahova. De asemenea, el a fost ministru pentru Antreprenoriat în 2017, demisionând din Guvernul Grindeanu după controversata Ordonanță de Urgență 13.