MRU: ARD este cea mai bună alianță din istoria României pentru că nu este o cumetrie, ci o frăție a patrioților care vor ca țara să arate cum trebuie

Publicat: 05 11. 2012, 17:38

Liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, luni, la lansarea candidaților ARD, că această alianță este cea mai bună din istoria României.

„Noi venim cu această alianţă, cea mai bună din istoria României, pentru că nu este o cumetrie, o frăţie şi pentru că este o asociaţie a patrioţilor care vor ca ţara noastră să arate cum trebuie”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu, citat de Mediafax.

Acesta a vorbit și despre USL care propune un socialism ”prăduitor”, în timp ce ARD vine cu ideea unei economii de piață cu accente bine distribuite.

Ungureanu a mai spus că cei care se află la putere au luat o mie de piei de pe întreprinzătorul privat, iar ARD propune taxe mai puţine şi mai mici, stabilitate fiscală, reducerea până în 2015 cu 5 procente a CAS.

Mihai Răzvan Ungureanu a adăugat că în 9 decembrie românii urmează să aleagă între două moduri, de a fi în Europa sau în afara ei, în civilizaţie, prosperitate, respect între oameni sau în sălbăticia invectivelor, minciunilor.

„Nu cred că există un cetăţean român care să aleagă acest al doilea drum, există un singur drum garantat doar de ARD, pentru că este drumul drept”, a apreciat Mihai Răzvan Ungureanu.

„România aşteaptă de la noi un singur lucru, pe care USL nu-l poate da: respect”, a încheiat Mihai Răzvan Ungureanu.