"Mulțumesc tuturor medicilor care își fac datoria față de răniții de la clubul Colectiv!". Victor Ponta: ISU va verifica localurile, iar cele care nu respectă legea vor fi închise

Publicat: 03 11. 2015, 16:23

Premierul Victor Ponta anunță că România va primi sprijinul oricărei țări care vrea să ajute în cazul răniților de la clubul Colectiv. Totodată, șeful Executivului mulțumește medicilor care se străduiesc să îi țină în viață pe cei peste 130 de răniți aflați la terapie intensivă în spitalele bucureștene.

„Mulțumesc tuturor medicilor care își fac datoria față de răniți! Sunt interesat în continuare de situația fiecărui bolnav și necesitățile din fiecare spital – trebuie să nu lipsească nimic legat de personal și medicamente. De asemenea, vom accepta ofertele de ajutor din partea prietenilor noștri din afara țării – oricine poate ajuta este binevenit”, a scris Ponta pe Facebook.

De asemenea, Ponta precizează ISU va verifica toate localurile, iar cele care nu respectă legea vor fi închise până la rezolvarea problemelor.

„Vom da putere direct celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență să verifice localurile pentru respectarea condițiilor de protecție împotriva incendiilor și catastrofelor. Reprezentanții ISU pot lua pe loc măsura închiderii și sigilării cluburilor până la rezolvarea problemelor.

Sunt măsuri dure – vom închide temporar sau permanent doar localurile care pun în pericol viața oamenilor și care nu respectă regulile. Trebuie să luptăm împotriva iresponsabilității și lăcomiei celor care desfășoară activități comerciale în care sunt implicați mulți oameni. Nu putem accepta ideea că o astfel de tragedie s-ar putea întâmpla din nou!”, mai scrie Victor Ponta.