Năstase, atac la Dragnea: Există blaturi care te umplu de ridicol

Publicat: 17 11. 2015, 17:52

Adrian Năstase l-a atacat dur pe Liviu Dragnea, în contextul susţinerii pe care PSD a anunţat-o pentru guvernul Cioloş, informează B1 TV. Fostul premier arată cu degetul către liderul PSD, şi declară că „există blaturi care te umplu de ridicol”. Criticile lui Adrian Năstase pleacă şi spre membrii PSD are au avizat favorabil propunerea iniţială de la Ministerul Justiţiei, Cristina Guseth.

”Dacian Cioloş a dovedit că cei din stradă – care cereau alegeri anticipate, şi, implicit, schimbarea actualului parlament – aveau dreptate. Premierul desemnat a ieşit bine din testul Guseth; a anunţat pe FaceBook, la miezul nopţii, imediat după audiere, că retrage candidatura de la justiţie. Parlamentarii, în schimb, au confirmat că sunt o masă de manevră, incapabili să respecte mandatul primit de la cetăteni. Ei s-au pus într-o situaţie jenantă – cu excepţia reprezentantei ALDE din Comisia juridică. Deşi au realizat că propunerea Guseth este penibilă, după o pauză de consultări, ei au votat ca o cireadă”, a tunat fostul lider PSD pe blogul său.

Adrian Năstase nu a ezitat să arate cu degetul către principalul vinovat, în opinia sa, de această situaţie: ”sigur, în această chestiune, rolul liderilor politici, ai PSD, PNL şi UNPR a fost determinant. L-am ascultat pe Liviu Dragnea spunând că nu are nimic împotriva acestei candidaturi?! Există blaturi care te umplu de ridicol… P.S. Cu un astfel de parlament, sigur că păstrarea prevederilor din Constituţie, referitoare la imunitate, nu are niciun rost”.