Nelu Tătaru, către membrii Guvernului: Este un moment greu. Pentru a nu avea altă Suceava, contez pe ajutorul dumneavoastră (VIDEO)
Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi, la începutul ședinței de Guvern că trebuie luate măsuri pentru ca situația de la Suceava, unde infecțiile cu coronavirus s-au răspândit alarmant, să nu se repete și în alte județe.
”Este un moment greu. Este o provocare a momentului pentru România.
Mă întorc de la Constanța, de la Suceava, mă întorc de la Arad, unde sunt semne că avem o situație care trebuie controlată. Din toate acestea Suceava rămâne deosebită.
Pentru a limita ce este acolo și pentru a nu avea altă Suceava, contez pe ajutorul dumneavoastră”, a spus Nelu Tătaru.
Victor Costache a demisionat, joi, de la conducerea Ministerului Sănătății, invocând motive personale și profesionale.
„I-am comunicat președintelui Iohannis această demisie pentru a putea să se emită decretul de revocare. Aproape cinci luni de zile, Victor Costache a făcut parte din Guvernul pe care îl conduc. Am făcut echipă și împreună am luat o serie de decizii importante, benefice pentru sistemul medical”, a afirmat premierulLudovic Orban, care a mai precizat că „regretă” decizia lui Victor Costache.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.