Nicușor Dan a promulgat legea: Vaccinarea anti-HPV va fi gratuită până la 26 de ani
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV este extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.
Până la promulgarea acestei legi, vaccinare era gratuită împotriva HPV pentru fetele cu vârsta între 11 -18 ani (introdusă în anul 2020) și pentru băieții din aceeași categorie de vârstă (începând din decembrie 2023).
Legea a fost aprobată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 21 mai.
Legea are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de Centrul Național de Vaccinologie, contribuind astfel la reducerea semnificativă a incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate HPV, precum și creșterea acoperirii vaccinale prin compensarea integrală a vaccinului pentru adolescenți și tineri.