Zetea (PSD) l-a criticat pe Nicușor Dan pentru că n-a mers la funeraliile lui Iliescu: „Atunci când ocupi o funcție de demnitate publică, trebuie să oferi respectul cuvenit funcției pe care o ocupi” (VIDEO)

Publicat: 07 08. 2025, 18:52
Sursa foto: Gabriel Valer Zetea / Facebook

Gabriel Zetea, vicelider PSD și președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, l-a criticat pe președintele Nicușor Dan pentru că nu a mers la funeraliile fostului șef de stat Ion Iliescu. Zetea a susținut că România a intrat pe drumul proeuropean sub conducerea lui Iliescu, dar a vorbit și despre „greșelile care trebuie asumate, în special în anii ’90, ale statului român condus atunci de Iliescu”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV.

Cuprins

  • Ce a spus Zetea despre absența lui Nicușor Dan de la funeraliile lui Iliescu
  • Ce a spus Zetea despre „greșelile” statului român sub conducerea lui Iliescu

Ce a spus Zetea despre absența lui Nicușor Dan de la funeraliile lui Iliescu

„Din păcate, pare că foarte mulți nu fac diferența între organizarea cumva privată a partidelor, calitatea de membru a unui partid și funcția de demnitate publică pe care o ocupi în urma unor alegeri prin intermediul unui partid. Ca membru de partid, poți să participi sau nu, e democrație și fiecare-și alege, inclusiv un partid ca entitate.

Dar când ocupi o funcție de demnitate publică, trebuie să oferi respectul cuvenit funcției pe care o ocupi. Un președinte al țării, când cere el, prin funcția pe care o ocupă, respect pentru funcție, în primul rând el să-și onoreze funcția.

De aceea, m-aș fi așteptat în primul rând ca președintele României să fi fost acolo, indiferent de simpatiile pe care le are sau, cel mai probabil, nu le are față de Ion Iliescu. Asta poate fi opțiunea lui personală, dar ca reprezentant al statului român, ca șef al statului român, în cazul unor funeralii de stat, trebuia să fie acolo, să le onoreze și, mai departe, sigur, istoria va judecata figura polarizantă a lui Ion Iliescu”, a declarat liderul social-democrat.

Ce a spus Zetea despre „greșelile” statului român sub conducerea lui Iliescu

Gabriel Zetea a spus apoi că Ion Iliescu a fost cel care a trasat orientarea europeană și euro-atlantică a României. De asemenea, a invocat și „greșelile care trebuie asumate, în special în anii ’90, ale statului român condus atunci de Iliescu, atunci când vorbim de mineriade și alte lucruri reprobabile, care ar fi trebuit pedepsite și din punctul meu de vedere, ca membru PSD”.