Nicușor Dan, despre retragerea sprijinului USR pentru Lasconi: „A fost decizia corectă” / „Evident că am aflat de discuțiile din interiorul partidului. Nu am avut nicio implicare”
Nicușor Dan a explicat vineri în emisiunea Bună, România, cu Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu de ce crede că USR a luat decizia corectă privind retragerea sprijinului electoral pentru Victor Ponta.
“Noi nu discutăm despre un job pe care o persoană să îl ia, noi discutăm despre direcția României, discutăm de posibilitatea ca președintele României să fie cineva care nu are o problemă să se întâlnească cu pro-ruși, nua re o problemă să aducă centrale chinezești la Cernavodă, despre asta discutăm acum.
Eu cred că după ce va trece această emoție, oamenii se vor gândi la lucrurile seriose pentru România și astea sunt legate de direcția pe care noi o dăm acestei țări. Cred că mulți dintre oamenii care acum sunt în sfera acestei emoții vor gândi lucid șivor duce voturile către cineva pro-european”.
Nicușor Dan a săus că nu a avut nicio implicare în decizia USR, chiar dacă știa despre discuțiile din interiorul partidului:
“În niciun fel! Evident, este un partid cu care colaborez la București de peste 5 ani. Evident că am aflat de discuții din interiorul partidului, cunoșteam disuțiile astea, dar eu nu am avut nicio implicare, nu a fost proeictul meu și așa cum a spus public, Dominic Fritz m-a sunat și mi-a spus: mâine o să avem un Birou Național”.