Nicușor Dan, despre victoria PSD în alegerile pentru Primăria Capitalei: Scorul Gabrielei Firea nu este unul deosebit. Lumea nu a venit la vot (VIDEO)

Publicat: 06 06. 2016, 22:56

Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a fost prezent la televiziunea B1 TV, acolo unde a vorbit despre campania sa electorală, despre pierderea pe care a suferit-o în fața Gabrielei Firea pentru rolul de primar general, dar și despre acordul anulat dintre USB și PNL.

Potrivit celor spuse de Nicușor Dan legat de acordul partidului pe care îl reprezintă cu Partidul Național Liberal, el a precizat că inițial, liberalii au fost de acord cu un sondaj și o înțelegere de retragerea partidului cu șanse mai mici, dar că apoi, cei de la PNL au refuzat să mai facă acest acord.

"Noi am propus o variantă de mijloc, care a fost o variantă onestă. Ne asumam riscul, și unii și ceilalți, am fi agreat o casă de sondaj, și casa de sondaj ar fi spus "aceasta este ierarhia în acest moment", noi, USB, PNL, acestea sunt rezultatele îmn consecință, iar cei care voiau să voteze împotriva PSD, să o facă în cunoștință.

Aceasta nu era o alianță, ceea ce noi nu voiam. Ar fi fost o informare normală. Așa cum ei (PNL) ne-au propus, noi le-am propus și domnul Predoiu a fost de acord, s-au întâlnit echipele noastre pentru a agrea casa de sondaj. Urma ca echipele tehnice să se întâlnească și să cadă la un acord în privința casei de sondaj.

Dar după aceea, toți ei au spus că nu au înțeles ce am spus eu, și au spus că dacă nu este varianta ca eu să mă retrag, să nu facem sondajul", a transmis Nicușor Dan.

Nicușor Dan, despre victoria Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

#DIRECT_ONE_vzhywb#

Întrebat dacă s-ar fi opus cineva de mai sus de domnul Predoiu, Nicușor Dan a spus că a avut discuții cu Alina Gorghiu, iar răspunsul acesteia a fost că era logic într-o gândire de partid, pentru că era oarecum disproporționată această înțelegere.

Acesta a vorbit și despre ceilalți candidați din partidul său, iar în legătură cu această campanie, el a transmis că bugetul foarte mic pe care l-au avut la dispoziție a afectat și candidații din celelalte sectoare, partidul fiind nevoit să-l țină sus numai pe el (Nicușor Dan n.r.).

"Am avut rezurse limitate. Am concentrat toate resursele pentru campania mea, cu ideea că cu cât eu voi sta mai sus, cu atât va sta și partidul mai sus, inclusiv candidații de la sectoare.

Au fost niște excepții. Candidatura lui Clotilde Armand, o personalitate deosebită, care e franțuzoaică. plus, avem o organizație foarte puternică la Sectorul 1. Toate străzile de la Sectorul 1 au fost bătute la picior de două ori de către activiștii noștrii.

A contat foarte mult diferența de PNL. Au contat foarte mult atacurile disproporționate pe care PNL-ul le-a făcut asupra noastră și nu asupra PSD-ului", a mai spus candidatul USB, Nicușor Dan.

Întrebat de faptul că PNL-ul a pierdut din procente și că Gabriela Firea a reușit să obțină un scor de peste 40%, Nicușor Dan a declarat că acesta nu este un scor deosebit.

"Nu este un scor deosebit, dacă ne uităm la numărul de votanți. Doamna Firea a câștigat cu aproximativ 250.000 de voturi. Mai mulți factori au făcut ca PSD-ul să câștige. Faptul că alegerile s-au realizat într-un singur tur, modificarea legilor electorale cu o publicitate extrem de redusă în spațiul public, dar și dezamăgirea generală către întreaga clasă politică."