Nicușor Dan: „În acest moment exclud intrarea în vreunul din partidele politice” (VIDEO)

Publicat: 11 06. 2024, 10:34
Actualizat: 11 06. 2024, 10:57
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Sursa foto: Nicușor Dan / Facebook

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a spus într-o intervenție pentru B1 TV că nu va intra în USR sau în alt partid politic pentru că vrea să își păstreze echidistanța în calitate de independent:

Nicușor Dan anunță că vrea să rămână independent

“Nu pot să spun ce se va întâmpla peste doi, trei, patru, cinci ani. Dar în acest moment exclud intrarea în vreunul din partidele politice.

În mandatul pe care l-am avut mi-a folosit independența, echidistanța față de partidele care m-au susținut în Consiliul General.

Acum o să fie și mai multe partide care sper eu că vor forma o majoritate și atunci e important să păstrezi independența față de toate”.