Nicușor Dan: Propunerea USR pentru premier e Dacian Cioloș. Nu vom impune nume la ministere, dar vom negocia programul de guvernare

Nicușor Dan: Propunerea USR pentru premier e Dacian Cioloș. Nu vom impune nume la ministere, dar vom negocia programul de guvernare
Foto: româniacurată.ro

Nicușor Dan a declarat că propunerea USR pentru funcția de prim-ministru este Dacian Cioloș. Acestuia nu-i va impune vreun nume de ministru, dar va negocia cu el programul de guvernare.

”Nu vom face o alianţă cu PNL-ul, nici înainte, nici după alegeri. O să lăsăm la latidunea primului ministru să aleagă persoanele cele mai potrivite. O să negociem cu premierul exclusiv programul de guvernare. Logica de partid spune că noi vrem să ne punem oamenii la guvernare”, a declarat liderul USR, pentru ZF.

Acesta a explicat și care va fi una dintre schimbările pe care USR le va propune: ”Unul dintre lucrurile pe care le dorim este eliminarea suprapunerilor dintre ministerele şi departamentele care au aceleaşi competenţe. Ar fi foarte util ca banii să fie puşi împreună cu fondurile europene şi să fie un singur mecanism de alocare”.

Nicușor Dan a insistat că nu-i va impune lui Dacian Cioloș nume pentru funcțiile de miniștri, lăsându-l pe el să aleagă persoanele pe care le consideră cele mai competente.

Din păcate, România este în criză, iar oamenii competenţi nu se înscriu în partide. În situaţia în care cea mai competentă persoană pe domeniul educaţiei este domnul Mircea Dumitru, ar fi absurd să îi cerem să se înscrie într-un partid pentru a fi ministru. Noi, în ipoteza în care vom susţine guvernul Cioloş, nu vrem să cerem să se numească oameni în guvern. Dacă premierul va dori ca cea mai bună persoană pentru un domeniu este de la USR, atunci cu siguranţă o vom susţine”, a explicat Nicușor Dan, pentru ZF.