Nicușor Dan, președintele României, respinge ideea unei guvernări PSD – AUR, în cazul unei rupturi a coaliției și căderea guvernului condus de Ilie Bolojan. Șeful statului a explicat ce va face dacă i s-ar face o astfel de propunere.
Președintele a explicat că va respinge orice propunere de premier care va avea în spate susținerea partidului condus de George Simion. El a declarat că nu va accepta un guvern format de PSD și AUR. Nicușor Dan a răspuns, astfel, unei întrebări a lui Sebastian Zachman, realizatorul emisiunii „Piața Victoriei”, difuzată de Europa FM.
„Aici, spre deosebire de toate răspunsurile defensive pe care le-am dat pentru că este ceva ce nu depinde, constituțional, de președinte, pot să vă dau un răspuns foarte ferm. Pentru ca lucrul acesta să se întâmple ar trebui ca președintele, adică, eu, să numesc un premier PSD care să îmi spună că va avea o susținere PSD –AUR, iar asta eu nu voi face niciodată”, a explicat șeful statului.
Acest mesaj, transmis de președinte, îi este adresat indirect și actualului premier Ilie Bolojan. În ultimele săptămâni, în contextul scenariilor care dau ieșirea PSD de la guvernare, s-a vorbit despre o negociere între Ilie Bolojan și George Simion pentru ca AUR să susțină, din parlament, un guvern minoritar, format în principal din PNL și USR. Peneliștii nu au exclus o astfel de variantă, ba chiar s-au declarat în favoarea ei.
„Eu n-am vorbit de un guvern PNL-AUR sau PNL-USR-UDMR-AUR, ci am spus pur și simplu că, da, se poate colabora parlamentar cu orice formațiune politică, indiferent ce părere avem noi, intimă, despre rațiunile respectivei formațiuni, atâta vreme cât lucruri importante pentru România și pentru stabilitate pot fi făcute. În rest, se pot specula oricât de multe lucruri”, spunea Daniel Fenechiu, șeful senatorilor PNL.
Președintele Nicușor Dan a subliniat că și-ar dori, în ciuda neînțelegerilor, ca actuala coaliție de guvernare să continue în această formă, cu PSD, PNL, USR, UDMR și minorități. Șeful statului a dat acest răspuns când a fost întrebat dacă vede o guvernare a ctulei coaliții, dar fără USR. Fără să dea detalii, el a spus că acest lucru este posibil, având în vedere actuala structură a parlamentului. În schimb, a precizat, nu este posibilă o guvernare din care să fie excluse PNL sau PSD.
„Fără USR se poate, dar fără PNL nu se poate. Îmi doresc ca USR să facă parte din majoritate, chiar dacă m-au criticat. De fapt, îmi doresc ca toate cele patru partide și minoritățile să găsească o formulă pentru a coabita”, a spus președintele Dan.
El a remarcat că în actuala coaliție au început să apară dispute generate de problemele personale dintre politicieni. Pe de altă parte, s-a arătat optimist că se va ajunge la o soluție de compromis, în condițiile în care toate cele patru partide își doresc să continue la guvernare.
Preşedintele Nicuşor Dan a admis că, în acest moment, PSD încalcă protocolul coaliţiei de guvernare pentru că solicită schimbarea premierului înainte de rotativa la guvernare. Șeful statului a fost întrebat dacă nu i se pare că PSD a provocat criza politică pentru că a încălcat înţelegerea din 2025, confom căreia Ilie Bolojan va fi premier până în aprilie 2027.
„Este un acord pe care PSD, în momentul acesta, îl încalcă. Cu asta sunt de acord”, a afirmat Nicuşor Dan.
Preşedintele a adăugat că social-democraţii au susţinut că fac referendumul cu privire la susţinerea sau nu, în continuare, a lui Bolojan pentru că „nu mai există o situaţie de colegialitate care să permită funcţionarea optimă a acestei coaliţii”.