Nicușor Dan: USB nu vrea nicio funcţie de viceprimar. Nu facem alianţe în niciunul dintre cele şapte consilii locale din Bucureşti

Publicat: 14 06. 2016, 16:18

Nicușor Dan spulberă speculațiile apărute în ultimele zile privind posibile alianțe ale Uniunii Salvați Bucureștiul în consiliile locale din Capitală.

Cu un scor neașteptat de bun la alegerile locale din 5 iunie, acesta a precizat că nici nu se gândește la alianțe.

"Declaraţiile din ultimele zile ale unor politicieni din PNL ne obligă să ne reafirmăm poziţia din campania electorală. Nu facem alianţe în niciunul dintre cele şapte consilii locale din Bucureşti", a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

De asemenea, acesta a preciazt că USB nu vrea nicio funcţie de viceprimar.

Tot marți, Clotilde Armand a anunțat oficial că a optat pentru funcția de la Consiliul local sector 1 în defavoarea unui post similar la Consiliul General, motivând că să rămână alături de comunitatea Sectorului 1 și să respecte promisiunuile făcute în campania electorală. (Detalii AICI)