Nicușor Dan vrea mai mult echilibru la Curtea Constituțională. Președintele trebuie să facă o numire în luna iunie
Președintele Nicușor Dan a declarat că-și dorește o Curte Constituțională mai echilibrată, motiv pentru care va propune, din partea Președinției, un magistrat apolitic.
Declarațiile lui Nicușor Dan vin în contextul apropierii termenului la care urmează să fie numiți noi judecători la CCR, din partea Președinției, Senatului și Camerei Deputaților. De asemenea, președintele a avut în vedere și decizia controversată, de joi, 29 mai, prin care CCR a impus secretizarea declarațiilor de avere și de interese depuse de politicieni și funcționari.
„Cred că Curtea Constituţională trebuie să fie mai echilibrată şi numirea mea o să fie, o să vedeţi, apolitică”, a transmis președintele.
Nicușor Dan a precizat, la o întrebare a jurnaliștilor, că nu s-a gândit la o anumită persoană pentru această poziție. El a spus că urmează să poarte mai multe discuții în perioada următoare, după care va lua o hotărâre.
„Nu în momentul ăsta, dar o să am mai multe discuţii”, a afirmat Nicușor Dan.
Trei judecători își încheie mandatele la CCR
În luna iunie, mandatul a trei judecători din cadrul Curții Constituționale se încheie, iar noile numiri vor fi făcute de Președinte, Senat și Camera Deputaților. Totodată, președintele a criticat, decizia Curții Constituționale privind publicarea declarațiilor de avere și de interese.
În opinia lui Nicușor Dan, această decizie este „surprinzătoare” și „în contradicție cu un principiu esențial al democrației – transparența în exercitarea funcțiilor publice”.
Curtea Constituțională a decis ca declarațiile de avere și interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și nici pe paginile online ale altor instituții publice, iar aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor. Decizia CCR nu poate fi atacată, este definitivă și obligatorie.