Noua lege a pensiilor intră în ședința de Guvern de joi
Proiectul pentru noua lege a pensiilor intră în ședința de Guvern de joi, arată ordinea de zi a reuniunii de la Palatul Victoria.
Ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu, declara recent că Guvernul intenționează să îl adopte pe 9 noiembrie.
„Proiectul legii pensiilor este în transparenţă până pe data de 9 noiembrie. Ambiţia noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în faţa dumneavoastră pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români”, declara Simona-Bucura Oprescu, citată de Agerpres.
Noua lege a pensiilor ar urma să fie adoptată de Parlament până pe 20 noiembrie
Premierul Marcel Ciolacu spunea că legea trebuie adoptată de Parlament până pe 20 noiembrie.
„Este o lege care va face dreptate milioanelor de pensionari care așteaptă de ani de zile acest lucru. Este o lege care aduce echitate în sistem, pensii egale pentru muncă și contribuții egale. Astfel, pensiile vor crește anul viitor de două ori, prima dată la 1 ianuarie prin indexarea cu 13,8%, și a doua oară la 1 septembrie în urma finalizării procesului de recalculare, conform legii. Suntem primul Guvern care face și indexare, și recalculare în același an. Avem însă o condiție de îndeplinit, să reușim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrie”, afirma Marcel Ciolacu.