Numirea Vioricăi Dăncilă la Banca Națională. Sorin Grindeanu: PSD nu a avut niciun rol

Publicat: 23 05. 2021, 15:15
Foto: Facebook / PSD

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susține partidul nu a avut niciun rol în numirea Vioricăi Dăncilă la Banca Naţionalăa României.

“Partidul nu a avut niciun rol în noul job. Am înţeles că guvernatorul, şi am văzut explicaţiile, guvernatorul a considerat că are nevoie de experienţa, expertiza Vioricăi Dăncilă nu ca PSD-ist. Nu s-a dus PSD-ul ”Vă rugăm…”, nu există aşa ceva, e o chestiune în care PSD-ul nu are vreo….”, a precizat Grindeanu,în emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

“BNR hotărăşte dincolo de ce vrea PSD, PNL, USR. E treaba Băncii Naţionale, de aia e independentă. Abordarea noastră legată de loc şi de ce spuneţi dumneavoastră în toamna anului trecut a fost următoarea. Organizaţiile judeţene decid şi vin cu propunerile pe care noi marea majoritate a cazurilor le-am acceptat. Am avut menţiuni sau scoateri de pe listă şi incursiuni pe listele pe care le propuneau cei din judeţe doar atunci – şi au fost câteva cazuri – cînd cei care erau propuşi avea anumite semne de întrebare legate de integritate. Trebuia să meargă în Teleorman sau de unde era membru, cred că în Teleorman, să îşi depună candidatura, colegii noştri de acolo să voteze”, a spus Sorin Grindeanu, potrivit News.ro.

Viorica Dăncilă va lucra în cadrul Biroului Economie Verde la Banca Națională, birou în cadrul unui departament care se va ocupa de trecerea la moneda euro, a declaratAdrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, la Digi 24.El a mai precizat că un criteriu de selecţie a fost faptul că atât ea, cât şi Ioan Mircea Paşcu sunt foşti europarlamentari şi este nevoie de „oameni care deschid uşi în Europa”.