O bătrână și doi copii, loviți pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Kiseleff din Capitală (VIDEO)
O bătrână și cei doi nepoți ai săi au fost loviți, luni, de o mașină în timp ce traversau Bulevardul Kiseleff din București pe o trecere de pietoni, potrivit lui Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, citat de Mediafax.
Accidentul a avut loc în jurul orei 12:40.
Şoferul unui autoturism Volkswagen a oprit pentru a da prioritate celor trei, moment în care maşina acestuia a fost izbită violent din spare de un automobil Mercedes. În urma impactului, Volkswagen-ul a fost împins spre femeie şi copii, toţi trei fiind răniţi.
„Atât bunica, cât şi nepoţii ei au suferit răni uşoare şi au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate„, a declarat Andrei Codău.
A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta continuă pentru a se stabili dacă bătrâna nu a traversat pe roșu.