O rețea suspectă pentru fraude informatice pe E-Bay, destructurată de DIICOT: Prejudiciul ajunge la 1 milion de euro
29 de români au fost audiați, miercuri, la sediul central al DIICOT, fiind suspectați de Secret Service pentru fraude informatice, prin intermediul site-ului de licitaţii E-Bay.
Prejudiciile se ridică la aproape un milion de euro. Procurorii susţin că printre aceştia se află şi un poliţist din sectorul 6 al Capitalei.
Destructurarea grupării a fost posibilă şi cu ajutorul autorităţilor germane şi italiene, dar şi cu sprijinul serviciilor secrete americane.
Reţeaua era foarte bine organizată, membrii săi confecţionau aparate cu ajutorul cărora clonau carduri. Dispozitivele nou create erau trimise în Italia şi Germania. Suspecţii nu se fereau să folosească cardurile clonate nici la cumpărături.
Gruparea avea o activitate intensă şi pe Ebay, unde posta anunţuri de vânzări. Potenţialilor clienţi le promiteau ceasuri de lux şi bijuterii scumpe. După ce îşi încasau banii, membrii grupării nu livrau niciodată produsele comandate pe internet.
Un polițist din Capitală este suspectat că a pus la dispoziția grupări infracționale datele a zeci de români.
Polițistul lua datele acestora din baza de date privind evidența persoanelor și le trimitea unor membrii ai acestei rețele. Ei le foloseau pentru falsificarea de cărți de identitate și deschiderea frauduloasă de conturi bancare.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf