Omul de afaceri Corneliu Iacubov, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare pentru prejudicierea Rafo Oneşti

Publicat: 28 06. 2012, 11:40
Foto: adevarul.ro

Omul de afaceri Corneliu Iacubov, acuzat de prejudicierea Rafo Oneşti, a  fost condamnat joi la 7 ani de închisoare cu executare. Sentinţa a fost dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și este definitivă.

În 2005, Corneliu Iacobov, Toader Găurean şi alte alte două persoane, au fost trimişi în judecată, pentru prejudicierea Rafo Oneşti, după ce aceştia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un pachet de acţiuni la Electrocarbon Slatina.

În dosarul Rafo, procurorii i-au deferit justiţiei pe Corneliu Iacobov, Toader Găurean, Liliana Luchian şi Marin Marin, sub acuzaţiile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi, respectiv, mărturie mincinoasă.