"Pamblică sau panglică": Cum îşi scuză GREȘELILE GRAMATICALE noul MINISTRU de la EDUCAȚIE (FOTO, VIDEO)
O înregistrare video ce a apărut în mediul online şi în care se vede problemele grave pe care le are noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, în utilizarea limbii române a fost tema principală a audierilor din comisia parlamentară.
Imaginile au fost publicatede jurnalistul Dinu Zară, fiind o compilaţie făcute dinmai multe festivităţi la care a participat rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Printre altele, acesta vorbeşte despre „pamblică” şi despre faptul că „le sunt interzise accesul la o astfel de finanţare”.
Discursul plin de greşeli gramaticale al propunerii de ministru al Educaţiei, Valentin Popa
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Trei parlamentari liberali, printre care s-a numărat Florin Roman şi Radu Leureanu, au tăiat panglici în timp ce ministrul propus la Educaţie se prezenta în comisia de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, iar Mihai Goţiu, parlamentar USR, i-a înmânat lui Valentin Popa şi o carte de gramatică.
![]()
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
În schimb, în discursul susţinut în faţa comisiei Valentin Popa şi-a explicat greşelile prezentate în spaţiul public prin faptul că fiind din Suceava aceasta foloseşte mai multe regionalisme şi de aici apare şi diferenţa pamblică-panglică.
"Am remarcat şi la începutul şedinţei faptul căam fost foarte foarte batjocoric pentru căam folosit cuvântul pamblică. Mai multe dintre comunităţile din Moldova folosesc cuvântul pamblică, este un regionalism. Toatăviaţa mea am locuit în Suceava, am facut facultatea la Iaşi, sunt mândru căsunt bucovinean (…), chiar dacăam fost privit cu zâmbete atunci când am avut un accent diferit", a declarat Popa.
"Am făcut cu siguranţăşi dezarcorduri, am avut probabil şi bâlbe, şi cuvinte stâlcite, în general, datorate emoţiei(…) Nu neg căam făcut astfel de greşeli, nu sunt onorante nici pentru un rector, cu atât mai puţin pentru un ministru al Educaţiei Nationale", a recunoscut ValentinPopa, care a continuat prin a sublinia"am văzut intervenţii care măcriticau care erau pline de dezacorduri".
Cum îşi explică greşelile gramaticale noul ministru de la Educaţie, Valentin Popa
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.