În București au apărut mai multe panouri care descurajează nașterea prin cezariană. Panourile sunt cu atât mai bizare cu cât au apărut brusc și nu indică cine anume a plătit pentru afișarea lor. Senatoarea USR Cynthia Păun a cerut îndepărtarea lor de urgență, argumentând cât de toxice sunt astfel de mesaje. „A transforma o decizie medicală într-o temă de propagandă, împinsă pe panouri în spațiul public, este nu doar iresponsabil, ci profund nedrept față de femei”, a subliniat senatoarea.
„Am născut de două ori prin cezariană, nu pentru că „am ales ușor” sau pentru că „nu am vrut să nasc natural”, ci pentru că a fost decizia corectă, luată împreună cu medicul meu, pentru mine și pentru copiii mei.
Și acum mă uit la panourile astea din București și, sincer, mi se pare o nebunie. Chiar nu-mi vine să cred că, în anul 2026, astfel de mesaje ajung să fie puse în spațiul public, fără nicio asumare și fără nicio responsabilitate.
Sunt afirmații fără context, fără explicații și fără respect față de femeile care le citesc, poate chiar într-un moment în care sunt mai vulnerabile decât oricând.
Nașterea nu e un slogan și nu e un subiect care poate fi tratat în alb și negru. Pentru multe femei, inclusiv pentru mine, cezariana nu a fost o opțiune „comodă”, ci una necesară, uneori chiar salvatoare.
Iar a transforma o decizie medicală într-o temă de propagandă, împinsă pe panouri în spațiul public, este nu doar iresponsabil, ci profund nedrept față de femei.
Femeile nu au nevoie să fie convinse, judecate sau corectate prin astfel de mesaje. Au nevoie să fie informate corect de personal medical și susținute în deciziile pe care le iau pentru ele și pentru copiii lor”, a transmis senatoarea USR, pe Facebook.
Cynthia Păun a avertizat că panourile pot chiar afecta sănătatea oamenilor și a cerut îndepărtarea lor: „Cer public instituțiilor să intervină de urgență: aceste panouri trebuie verificate, sancționate și îndepărtate imediat. Nu este normal ca spațiul public să fie folosit pentru a răspândi mesaje care pot afecta sănătatea și deciziile unor oameni aflați într-un moment vulnerabil. Responsabilitatea nu este opțională atunci când comunici în spațiul public. Iar legea trebuie aplicată, nu ignorată”.