Parlamentarii AUR vin cu o nouă propunere: elevii trebuie să rostească rugăciunea „Tatăl Nostru” și să cânte imnul, înainte de începerea orelor de curs

Publicat: 03 09. 2025, 18:57
Sursa foto: Facebook/ Alianța pentru Unirea Românilor - AUR

Noua sesiune parlamentară a venit cu o propunere din partea parlamentarilor Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Mulți dintre aleșii partidului își doresc ca elevii să înceapă orele de curs, spunând rugăciunea „Tatăl Nostru” și intonând imnul național.

Ce au declarat parlamentarii AUR

Aleșii AUR consideră că astfel de practici ajută la formarea unor cetățeni conștienți de istoria poporului și dezvoltați din punct de vedere spiritual.

„Într-o societate în care identitatea națională, cultura şi credința sunt tot mai des marginalizate în numele unui relativism valoric globalizant, se impune cu necesitate reintroducerea unor practici educaționale menite să formeze cetăţeni conştienți de rădăcinile lor istorice şi spirituale”, își justifică parlamentarii AUR demersul, conform Digi24. 

De asemenea, aceștia au specificat că decizia îi aparține directorului unității de învățământ.

„În toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat şi particulare directorul unității poate decide ca programul zilnic de activități educative să înceapă cu următoarele activități solemne realizate de către preşcolari sau elevi şi cadrul didactic care susține primа activitate educativă din ziua respectivă, în sălile de grupă, respectiv sălile de clasă:

a) intonarea Imnului național al României„ Deşteaptă-te române”

b) rostirea rugăciunii ‘Tatăl Nostru’”, reiese din proiectul citat.