Partidul cu care Marcel Ciolacu a anunțat că nu va face niciodată o alianță: „Cât sunt eu la conducerea PSD, nu o voi face…”

Publicat: 27 09. 2023, 17:02
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, miercuri, la Interviurile Digi24, despre partidele populiste. Marcel Ciolacu a anunțat faptul că PSD nu va face alianță cu AUR.

“Ce am făcut eu cu Nicolae Ciucă, a fost o decizie corectă. Cred în coridoarele sanitare, ca să te protejezi de astfel de partide populiste. Aceste partide populiste apar după crize. Dar vă spun, cât sunt eu la conducerea PSD, nu voi face alianță cu AUR.”, a declarat Ciolacu.