Pedeapsa lui Adrian Năstase, redusă cu 7 zile: Curtea de Apel a admis recursul fostului premier
Magistrații Curții de Apel București au admis recursul lui Adrian Năstase, deși în primă instanță, Tribunalul București a respins această cerere. Motivarea acestora: Adrian Năstase și-ar fi provocat singur leziunile și astfel nu i se pot scădea zilele în care a fost îngrijit.
Astfel, fostului premier Adrian Năstase i se vor scădea din pedeapsă cele șapte zile pe care le-a petrecut în spitalul Floreasca înainte de a fi dus la penitenciar.
Cel mai probabil a cântărit în această decizie și argumentul conform căruia Adrian Năstase a fost în permanentă pază, polițiștii fiindu-i alături de când și-a părăsit domiciliul.
”Este o decizie corectă, este o aplicare corectă a legii. Cele șapte zile îi vor folosi domnului Năstase când comisia din penitenciar va calcula termenul pentru aplicarea dispozițiilor privind eliberarea condiționată. Acesta va fi eliberat undeva după jumătatea lunii ianuarie, începutul lunii februarie”, a declarat avocatul lui Năstase, Ion Cazacu.
Adrian Năstase a fost condamnat definitiv în luna iunie a acestui an de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”.
El a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În seara aceleiaşi zile, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf