Pentru prima dată în 900 de ani, Catedrala din Canterbury va avea un cor feminin
Pentru prima dată în istoria sa de peste 900 de ani, Catedrala din Canterbury va avea un cor feminin ce va fi alcătuit din 20 de adolescente cu vâsrte cuprinse între 12 și 16 ani, relatează AFP.
„Este pentru prima dată când vom avea propriul cor feminin la Catedrala Canterbury”, a anunţat, joi, Lisa Emanuel, o purtătoare de cuvânt a Catedralei.
„Nu a existat un motiv special care ne-a făcut să luăm decizia de a înfiinţa acest cor acum. Ne-am aşezat pur şi simplu la masă, am discutat şi ne-am spus: «De ce nu?»”, a adăugat ea.
„Coruri feminine au cântat deja în catedrală, dar niciunul dintre ele nu a fost corul nostru”, a mai spus Emanuel.
Primele audiții pentru acest cor vor avea loc pe 23 noiembrie, iar fetele vor cânta pentru pirma dată la sfârșitul anului.
„Sperăm să găsim circa 20 de fete printre elevele din şcolile generale din Canterbury, care vor cânta la unele dintre slujbele noastre”, a declarat reverendul Robert Willis, aflat la conducerea catedralei.