Pleșu: Prefer să asum defectele lui Iohannis, decât o galerie de caftangii agitaţi, vocali şi cam necinstiţi

Într-o lume politică extrem de zgomotoasă, stilul președintelui Klaus Iohannis aduce echilibru țării, este de părere Andrei Pleșu.

Departe de a se declara un fan al șefului statului, Pleșu afirmă că preferă să asume ”defectele” preşedinte, “decît să mă bizui pe ”calităţile” celorlalţi politicieni autohtoni.”

“Pe scurt, prefer să am de-a face cu un domn civilizat, potolit, neostentativ şi rezonabil, decît cu o galerie de caftangii agitaţi, vocali şi cam necinstiţi. ”Părerea mea!” Nu oblig pe nimeni să mă aplaude…”, scrie el într-un articol pentru Adevărul.

Printre cele mai vehemente critice aduse lui Iohannis în mediul public se numără:

– Klaus Iohannis vorbeşte prea puţin.

– Klaus Iohannis e neamţ. Nu e ”de-al nostru”

-Iohannis e nervos. Dă cu paltonul de-a azvîrlita

– Iohannis mută steaguri… La sfîrşitul ultimului summit UE, a ţinut o conferinţă de presă şi, pentru că, între el şi interlocutori, era un steag, l-a mutat cîţiva centimetri mai la dreapta, ca să vadă şi să fie văzut de ziarişti

– Iohannis e căsătorit, iar nevasta lui are unele genţi, poartă unii pantofi şi îl însoţeşte, uneori, în cîte o călătorie.

“Ca să diminuez eforturile, uşor anticipabile, ale unor cititori, mă grăbesc să spun (deşi n-o să conving pe nimeni…) că nu vreau să-l adaug pe actualul preşedinte la interminabila listă a ”pupincurismelor” mele. Nu mai aspir la vreun rol politic, nu vreau privilegii (pe care se pare că le colecţionez de decenii, fără să ştiu, totuşi, în ce constau). Iar dl Iohannis nu e genul meu. Dar ştiu că nu mă face de rîs cînd mă reprezintă în lume, că, atunci cînd e nevoie, vorbeşte bine germana şi engleza şi că a făcut cîteva gesturi mai mult decît necesare: o esenţială irumpere într-o pernicioasă şedinţă de guvern, un excelent discurs post-criză în Parlament (”deconstruit”, fireşte, de adversari ca inadecvat şi nepoliticos), o ieşire civilizată în mijlocul demonstranţilor care, cu argumente tribale, îl contestau în stradă”, conchide Andrei Pleșu.