PNL avansează iar scenariul comasării alegerilor locale şi parlamentare. Ionuț Stroe: Există suficiente argumente. Am putea să ajutăm foarte mult procesul electoral

PNL avansează iar scenariul comasării alegerilor locale şi parlamentare. Ionuț Stroe: Există suficiente argumente. Am putea să ajutăm foarte mult procesul electoral
Foto: Ionuț Stroe / Facebook

Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat, luni, că există destule motive, inclusiv constituționale, pentru comasarea alegerilor parlamentare și locale. Acesta a precizat că astfel ar fi ajutat procesul electoral, în condițiile în care în 2024 au loc toate tipurile de alegeri.

Potrivit unor surse, PSD are rețineri în a accepta o astfel de propunere. Iar USR a susținut public, prin vocea președintelui Cătălin Drulă, că această variantă e „o jignire” și „un act de laşitate şi ticăloşie politică”.

PNL avansează iar scenariul comasării alegerilor. PSD n-ar vrea

„Atâta timp cât se discută acest proiect, în mod evident că există, din punctul nostru de vedere, suficiente argumente, şi de natură constituţională, să promovăm un asemenea proiect.

Probabil că el va prinde contur în această sesiune parlamentară, dar nu înainte de a fi discutat în coaliţie şi agreat cu partenerii social-democraţi şi cu cei de la UDMR.

Noi considerăm că ar putea fi o idee pe baza căreia am putea să ajutăm foarte mult procesul electoral din anul 2024 şi cred că ar fi oarecum prematur să discutăm detaliile acestui proiect înainte de a fi discutat şi asumat, bineînţeles, în cadrul coaliţiei”, a declarat Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, potrivit News.ro.

În legătură cu o mai veche decizie a Curţii Constituţionale, care arată că acest lucru nu ar fi constituţional, Stroe a răspuns: „Contestaţia de neconstituţionalitate la vremea respectivă puncta un caz anume şi anume proiectul care promova, la vremea respectivă, comasarea celor două alegeri. Acum vom vedea şi probabil că cei din zona juridică, constituţionaliştii partidelor vor încerca să evite acea problemă sesizată de Curte la vremea respectivă”.

Numai că argumentul constituțional a fost invocat de social-democrații care, pe surse, au transmis că se opun comasării alegerilor.

„Nu pot fi mutate alegerile generale din decembrie în septembrie, deoarece mandatul parlamentarilor este de patru ani și este imperativ. Ar fi neconstituțional”, a declarat un lider PSD, pentru G4Media, la începutul lunii decembrie.

PSD-iștii s-ar mai opune și de teamă că alegătorii se vor încurca în numărul mare de buletine de vot.

Dar miza liberalilor n-ar fi simplificarea procesului electoral, cum pretind public, ci alta: mandatul președintelui Klaus Iohannis se încheie în decembrie 2024, astfel încât dacă alegerile parlamentare ar fi mutate în septembrie, acesta ar mai apuca să nominalizeze viitorul premier.

Scenariul comasării alegerilor a fost invocat în trecut și de Valeriu Stoica, fost președinte PNL.

Ce spune USR despre varianta comasării alegerilor: Un act de laşitate şi ticăloşie politică

USR a transmis deja că nici nu vrea să audă de un astfel de scenariu.

„Deja sunt patru buletine de vot în alegerile locale – pentru preşedinte de consiliu judeţean, primar şi cele două consilii, local şi judeţean. Să mai adaugi încă nişte buletine de vot, încercând să ameţeşti oamenii… Cumva e o jignire, ca multe lucruri pe care le face această guvernare.

Ei cred că o să îi ameţească pe oameni, dându-le şase buletine. (…)

E în sine un act de laşitate şi ticăloşie politică, pentru că, dacă ești asumat, te prezinţi corect în faţa oamenilor”, declara președintele USR, Cătălin Drulă, tot la începutul lui decembrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe