Pompierii militari intervin pentru a evacua 30 de persoane, blocate într-o cabană în Păltiniș
Pompierii militari ai ISU Sibiu au intervenit duminică seară la ieșirea din stațiunea montană Păltiniș spre Șanta, la o unitate turistică pentru a evacua 30 de persoane cazate acolo, anunță ISU Sibiu.
Din primele informații este vorba de 30 de persoane – 18 adulți și 12 minori.
La fața locului au intervenit: o autospecială de primă intervenție cu șenilata, o autospecială de transport persoane și victime multiple, un microbuz de transport persoane, un echipaj SMURD și autospeciala de primă intervenție și comandă a grupei operative.
De asemenea, pompierii sunt sprijiniți de jandarmii montani din cadrul IJJ Sibiu și Salvamont Sibiu.