Ponta admite că asocierea cu Corneliu Vadim Tudor a fost o greșeală
Premierul Victor Ponta realizează cu întârziere că asocierea cu preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor, înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu i-a adus nimic bun, notează jurnaliştii de la stiripesurse.ro.
Când a fost întrebat dacă apelul la susţinerea lui Vadim a fost o greşeală, Ponta a declarat, într-un interviu acordat realitatea.net: „Cred că da… Cred că exista o atmosferă împotriva a tot ceea ce însemna politică, establishment politic, cred că inevitabil am pierdut bătălia în sensul în care eu am fost reprezentantul establishmentului, nu domnul Iohannis. Și cred că prin greșeli tactice, votul din diaspora, dar și prin greșeli la care eu chiar nu mă simt vinovat, pentru că nu am ce să fac contra propagandei. Cred că cei care au venit în turul doi au venit nu pentru că așa s-au decis în ultima secundă, aveau niște nemulțumiri la adresa sistemului politic, după care pe aceste greșeli nu am făcut decât să aprindem focul”, a precizat Ponta.