Victor Ponta, acuzaţii grave la adresa lui Dragnea: Dosarul privind violenţele din 10 august explică miza atacurilor la procurorul general

Publicat: 12 09. 2018, 16:33

Fostul premier Victor Ponta a acuzat, miercuri, că dosarul violenţelor de la mitingul diasporei din 10 august este unul cu „mize uriaşe” şi acest lucru explică de ce Liviu Dragnea a începutul atacul împotriva procurorului general Augustin Lazăr.

„Referitor la 10 august, evident că este o miză uriaşă şi explică de ce Liviu Dragnea a început atacul împotriva procurorului general, un procuror general care mie nu-mi place, dar care acum coordonează o anchetă din care urmează să aflăm adevărul”, a spus Victor Ponta într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

Victor Ponta a dat exemplu felul în care au fost gestionate protestele în perioada când el era premier, arătând că niciun jandarm şi niciun om nu a fost bătut.

„Le spui jandarmilor să vină de cinci ori mai mulţi decât de obicei şi, la prima chestie, ‘apucaţi-vă!’. Jandarmii fac ceea ce li se dă ordin. Din acest punct de vedere, sunt absolut convins că s-a dorit să existe acele violenţe care au scăpat de sub control. Au fost iniţiate. Doamna Dăncilă a fost trimisă în concediu intenţionat, pentru ca Liviu Dragnea şi Carmen Dan să coordoneze violenţele, după care să vină cu minciuna de lovitură de stat”, a explicat Victor Ponta.

Fostul premier a criticat în termeni duri acuzaţiile lansate de PSD privind faptul că protestul s-a dorit o tentativă de lovitură de stat.

„Afirmaţia cu lovitura de stat, cine să o dea? Românii din Diaspora care au venit la Bucureşti şi plecau pe 30 august acasă? Toate aceste prostii pe care nu le crede nimeni din PSD nu sunt crezute. Dacă-i întrebaţi în particular pe toţi parlamentarii PSD din Timiş şi pe toţi primarii partidului despre asta, vă vor spune toţi că este o prostie, dar dacă-i întrebaţi public, niciunul nu are curajul să o spună. Laşitatea aceasta, în faţa unor lucruri evidente mă deranjează”, a detaliat Ponta.

Acesta a subliniat că dacă se va merge până la capăt cu dosarul se afla cine se face vinovat dincolo de Carmen Dan şi cine a dat ordinul jandarmilor.

„Dacă se blochează ancheta (…) peste mulţi ani de acum mai departe, indiferent cine va veni lider la PSD, după Dragnea, va trebui să înceapă prin a cere scuze pentru ceea ce s-a întâmplat pe 10 august şi a spune că ceea ce s-a întâmplat este anormal, ilegal, imoral. Altfel, mulţi ani de acum înainte, oricărui candidat PSD care va cere voturi, i se va reproşa că nu s-a ridicat să spună că ceea ce s-a întâmplat pe 10 august a fost rău”, a mai spus Ponta.