Ponta, după ce Iohannis a spus că au discutat de mai multe ori în ultimele luni despre salariile demnitarilor: Ultima discuție a mea cu Dl Iohannis a fost în ziua de 5 iunie când mi-a cerut să demisionez
Premierul Victor Ponta a făcut vineri o precizare, pe Facebook, după ce președintele Klaus Iohannis a transmis, pe aceeași rețea de socializare, că în ultimele luni a discutat de mai multe ori cu șeful Guvernului despre majorarea salariilor demnitarilor, la inițiativa acestuia.
Victor Ponta susține că ultima dată a vorbit cu șeful statului la începutul lunii iunie, atunci când acesta i-a cerut demisia.
„O precizare utilă pt opinia publică – ultima discuție a mea cu Dl Iohannis a fost în ziua de 5 iunie când mi-a cerut să demisionez/ de atunci nu am mai vorbit niciodată despre niciun subiect!”, a notat premierul.
Klaus Iohannis precizase anterior că susține ideea că salariile demnitarilor trebuie să reflecte importanța lor în stat, subliniind că nu este posibil ca un ministru să aibă venituri mai mici decât subordonații săi.
În același timp, șeful statului a ținut să puncteze că nu poate accepta ideea ca Executivul să ia o decizie ”în mod solidar”, iar premierul să revină ulterior asupra hotărârii. (Detalii AICI)
![]()
Foto: facebook.com/victor.ponta