Ponta: Vila foarte mare din Snagov va fi vândută, Băsescu o poate doar cumpăra cu 2,5 milioane euro
Vila 11 din Snagov a RA-APPS, de aproape 2.200 metri pătraţi, va fi scoasă la vânzare, a declarat Victor Ponta, luni seară.
El a adăugat că Băsescu nu o va mai putea avea ca reşedinţă decât dacă va plăti 2,5 milioane euro, suma de evaluare, precizând însă că acesta nu a răspuns la imobilele oferite de către regie.
El a precizat că, din cele două vile ale Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) de la Snagov, puse la dispoziţie fostului preşedinte Traian Băsescu în luna decembrie alături de alte cinci imobile, una, în suprafaţă de circa 400 metri pătraţi, a fost acordată între timp spre utilizare Autorităţii pentru Personale cu Dizabilităţi, iar cealaltă, în suprafaţă mai mare, va fi scoasă la vânzare.
„Cealaltă, cea foarte mare, cu siguranţă o vom scoate la vânzare, pentru că este evaluată la peste 2,5 milioane euro. Dacă Băsescu vrea să o cumpere, va veni cu cei 2,5 milioane euro”, a spus Ponta la Antena 3.
El a arătat că cele şapte imobile care i-au fost puse la dispoziţie de către RA-APPS nu erau „ce îşi dorea” Băsescu, dar reprezintă o ofertă mai mult decât suficientă.
„Până la urmă, ştiţi cum, noi am vrut să ne îndeplinim şi obligaţia legală, să arătăm că i-am pus la dispoziţie, doar că nu ce îşi dorea domnia sa”, a spus Ponta.