Ponta: Vreau un mini-recensământ. Cetățenii români din străinătate ar trebui scoși de pe listele electorale

Ponta: Vreau un mini-recensământ. Cetățenii români din străinătate ar trebui scoși de pe listele electorale

În cadrul unei ședințe cu prefecții, organizată vineri la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta le-a cerut autorităților locale să demareze procesul de actualizare a listelor electorale, pentru ca Guvernul să poate transmite Curții Constituționale datele cerute.

Premierul a sugerat ca românii din străinătate care au votat la referendum să fie scoși de pe listele electorale din România. „Legal, cei din străinătate nu mai au domiciliul aici”, a motivat Victor Ponta.

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate, cei care, potrivit legii, nu mai trebuie să figureze pe listele din România. Ei își păstrează dreptul de vot dar dacă locuiesc în străinătate, trebuie scoși din listele electorale din România”, a spus Ponta.

Șeful Executivului a cerut aleșilor locali să se asigure că toate persoanele implicate în procesul electoral vor reveni din concediu începând cu săptămâna viitoare și să facă precizări privind situația actuală, menționând că există multă confuzie și dezinformare.

Victor Ponta a anunțat că Institutul Naţional de Statistică nu poate încheia până la 31 august procesul de centralizare a datelor adunate la recensământul populaţiei, astfel că autorităţile locale trebuie să verifice informaţiile privind evidenţa populaţiei.

Victor Ponta, discuție cu prefecții

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_22353').select();" id="embed_text_22353" />

În cadrul ședinței cu prefecții, șeful Executivului a identificat 4 direcții care ar putea genera diferențe între listele electorale și situația reală, respectiv cetățenii români cu domiciliul în străinătate, persoanele decedate care nu au fost scoase de pe liste, persoanele care și-au pierdut dreptul de vot și cei care au renunțat la cetățenie.

1. Cetățenii români cu domiciliul în străinătate, care, potrivit legii, nu mai trebuie să figureze pe listele din România.

2. Cazuri de persoane decedate, unde se înregistrează 2 tipuri de probleme: cei care au decedat în altă localitate, fie în spitale mari fie într-o altă localitate, și nu s-au transmis documentele de deces pentru a fi înscrise în localitatea de domiciliu și a fost scos practic de pe lista electorală; al doilea tip se înregistrează în cazul cetățenilor români care decedează în străinătate.

3. Persoanele care nu mai au drept de vot, fie ca urmare a unei condamnări penale definitive sau irevocabile, fie că este vorba de o afecțiune care împiedică exercitarea normală a dreptului de vot.

4. Cetățenii români care au renunțat la cetățenie, dobândind cetățenia altei țări și care implicit nu mai au dreptul de a vota.

Ponta a declarat totodată că CCR va decide dacă românii având domiciliul în străinătate sunt incluşi în cvorumul luat în calcul la referendum, dacă aceştia vor fi scoşi de pe listele electorale din România, Guvernul având obligaţia de a indica numărul exact al românilor care locuiesc în ţară.

Întrebat de jurnaliști, după ședința cu aleșii locali, daca românii din străinătate vor fi sau nu incluși în cvorum, Victor Ponta a afirmat: Asta decide CCR, nu mă întrebați pe mine. Conform legii, cei care au domiciliul în străinătate nu mai sunt pe lista de aici.  Primarii au ridicat problema celor care sunt pe lista de aici, deși locuiesc în străinătate. Cei cu domiciliu în străinătate, nu există liste electorale permanente, dar votează în străinătate. (…) Toți cetățenii români cu drept de vot votează”, a spus primul ministru.

Premierul a precizat că pentru această categorie, „nu sunt liste, sunt pașapoarte pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate”.

Întrebat dacă se vor face liste electorale permanente pentru românii din străinătate, Ponta a raspuns: „Am spus eu așa ceva?”.

La Evidența Populației, cei care au evidența informatizată a persoanei, apar 500 de mii (480.000) de cetățeni români cu domiciul în străinătate. (…) Este datoria autorităților publice locale de a actualiza aceste liste”, a spus Ponta.

Întrebat dacă cetățenii trebuie să se aștepte cu recenzori acasă în următoarea perioadă, premierul a spus: „Structurile administative ale autorităților publice locale trebuie să verifice din nou listele, pentru că sunt persoane decedate, persoane care nu mai au drept de vot, sunt persoane care și-au schimbat cetățenia, domiciliul, și atunci sunt autoritățile publice locale, cu sprijinul autorităților publice, pentru a putea până le 31 august să răspundem solicității Curții Constituționale”, a spus Ponta.

Premierul nu a dezvăluit maniera în care va fi realizat mini-recensământul, precizând că modul de desfășurare al acestei proceduri se va stabili în următoarea perioadă cu aleșii locali.

Nu știu, nu vreau să vă spun în acest moment, asta încercăm să stabilim discutând cu toți reprezentanții autorităților publice locale. Autoritățile publice locale nu sunt în subordinea Guvernului, se supun legii și celor care i-au ales”, a mai spus Ponta.

Ulterior, Guvernul a revenit cu precizări privind situația românilor din străinătate care au votat la referendum. Într-un comunicat emis vineri de Executiv se arată că toți cetăţenii români au drept de vot şi trebuie incluşi în calculele privind cvorumul, alături de cei din listele electorale permanente, Curtea Constituţională fiind cea care va decide cu privire la acest lucru.

Victor Ponta, despre situația alegătorilor din străinătate

Embed: " />

 

Ultima oră
23:54 - Dan Barna: Fie PNL vine cu o altă propunere de premier și discutăm posibilitatea revenirii la guvernare, fie PNL rămâne alături de Florin Cîțu și echipa câștigătoare merge alături de Marcel Ciolacu
23:45 - SPD, peste CDU la alegerile federale din Germania. Fără Angela Merkel, conservatorii germani par să se îndrepte spre cel mai slab rezultat din ultimii 72 de ani
23:36 - Șeful celei mai vechi firme de recrutare a stârnit discuții aprinse în online. Ce sondaj a făcut pe LinkedIn: „Femeile care vor să facă sex să-și pună un cerculeț verde pe rever, să fie vizibil de la distanță”
23:11 - Carmen Negoiță și iubitul politician se căsătoresc! Vedeta a făcut anunțul în direct: „Mi-a dat o cutie mare cu un cadou de ziua mea…”
22:38 - Ianis Hagi câștigă sume impresionante din contractele de publicitate. Cât încasează anual fotbalistul lui Glasgow Rangers
22:16 - Val de frig în România. Directoarea ANM, detalii importante despre cum va fi vremea în zilele următoare
21:53 - Noua conducere a PNL a fost aleasă oficial. Florin Cîțu: Au fost două zile lungi, dar importante pentru viitorul partidului (VIDEO)
21:34 - Noi probleme la alegerile din USR PLUS: „Cică deja am votat… lucru neadevărat. De ce apare că am votat cu Barna când aseară nu s-a încărcat pagina?”
21:21 - Dacian Cioloș: Nu am discutat nimic cu Florin Cîțu sau cu cineva din conducerea PNL după congresul lor. USR PLUS nu se întoarce la guvernare decât în condițiile deja expuse – alt premier și calendar clar de reforme
21:09 - Andreea Marin a fost infectată cu coronavirus: „Probabil am avut una dintre cele mai ușoare forme de Covid pentru că am fost păzită de vaccin”