Premierul Republicii Moldova vine joi la București. Natalia Gavrilița și Nicolae Ciucă vor discuta despre dinamizarea dialogului politic și despre organizarea unei ședințe comune de Guvern

Premierul Republicii Moldova vine joi la București. Natalia Gavrilița și Nicolae Ciucă vor discuta despre dinamizarea dialogului politic și despre organizarea unei ședințe comune de Guvern
nicolae ciuca natalia gavrilita romania republica moldova

Premierul Nicolae Ciucă o va întâmpina, joi, la București, pe omoloaga sa din Republica Moldova, Natalia Gavrilița, alături de care va susține și o serie de declarații de presă comune, potrivit agendei publicate de Guvernul României. Cu ocazia vizitei, cei doi oficiali vor discuta despre oportunitățile de dinamizare a dialogului politic, dar și despre organizarea unei ședințe comune de cabinet la început de 2022.

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, vine joi la București, la invitația lui Nicolae Ciucă

„Joi, 9 decembrie, voi efectua o vizită oficială la București, la invitația omologului meu român, Nicolae Ciucă. În cadrul întrevederii cu premierul României voi discuta oportunitățile de dinamizare a dialogului politic în contextul implementării «Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre Republica Moldova și România», precum și organizarea unei ședințe comune de Guvern la începutul anului 2022. Începând cu ora 11:35, voi susține declarații de presă împreună cu șeful Guvernului de la București”, a scris premierul Republicii Moldova, miercuri, pe Facebook.

Mai apoi, Natalia Gavrilița se va întâlni cu președinții Senatului și Camerei Deputaților, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, dar și cu Președintele României, Klaus Iohannis.

„Vizita oficială va continua la Palatul Parlamentului, unde voi avea întrevederi cu Florin-Vasile Cîțu, Președintele Senatului, și cu Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților. Ulterior, delegația Republicii Moldova se va îndrepta spre Palatul Cotroceni, unde va fi primită de Klaus Werner Iohannis, Președintele României”, a adăugat șefa guvernului de la Chișinău.

Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre România și Republica Moldova a fost semnată la București pe 23 noiembrie de către șefii celor două diplomații, Bogdan Aurescu și Nicu Popescu.

„Este vorba despre o Foaie de parcurs foarte concretă, care se referă la fiecare domeniu de interes în relația dintre România și Republica Moldova, pe baza unui document anterior care a fost semnat pe perioada în care doamna Maia Sandu era prim-ministru al Republicii Moldova, dar care din păcate, din 2019 și până foarte de curând, nu a putut să fie pus în aplicare din cauza unor forțe politice care erau la putere în Republica Moldova și care nu agreau acest tip de progres al societății și al statului din Republica Moldova”, spunea Bogdan Aurescu.

Ultima oră
23:45 - Șeful marinei germane a demisionat după ce a declarat că Peninsula Crimeea „este dusă” și că „probabil” Vladimir Putin merită respect
23:19 - SUA nu organizează la ora actuală evacuarea cetățenilor americani din Ucraina, spune Washingtonul: „Sunt disponibile zboruri comerciale pentru a sprijini plecările”
22:52 - VIDEO. Imagini simbolice pe Palatul Victoria la 160 de ani de la primul Guvern al României. Nicolae Ciucă: Guvernul trebuie să rămână punct de sprijin pentru cetățeni și pentru celelalte instituții ale statului
22:36 - Kievul acuză Germania că „îl încurajează” pe Vladimir Putin să atace Ucraina. Dmytro Kuleba, nemulțumit de refuzul Berlinului de a livra ajutor militar
22:08 - Edi Iordănescu recunoaște că „sunt șanse foarte mari” să devină noul selecționer la naționalei. Mihai Stoichiță (FRF): În principiu s-au pus la punct toate treburile
21:49 - Titus Corlățean: România a devenit deranjantă pentru Rusia când a aderat la Alianța Nord-Atlantică. Nu mai suntem parteneri NATO, ci suntem NATO și beneficiem de clauzele de securitate colectivă (VIDEO)
21:21 - Prefectul Alexandra Văcaru susține că „va recurge la toate remediile legale în vederea asigurării climatului de securitate” în București
21:06 - Misiune NATO de supraveghere aeriană în Bulgaria, în contextul tensiunilor cu Federația Rusă
20:43 - Stelian Bujduveanu: Greva ilegală de la STB a blocat o capitală, iar a negocia cu sindicatul este ca și cum ai negocia cu teroriștii care iau ostatici. Vom continua reformele din STB cu salariații de bună credință
20:22 - Vasile Bănescu (BOR): În absența valorilor tari, o societate face implozie. Omul de astăzi nu mai are legătură cu omul curajos de altădată care a trecut prin necesitudini crunte ale istoriei (VIDEO)