Președintele Băsescu, către o româncă din Capul Verde: Când e verde, doamnă, când plouă?

Publicat: 25 01. 2013, 18:48

Președintele Traian Băsescu s-a aflat, vineri, pe aeroportul din insula Sal, din Republica Capului Verde, unde făcuse o escală în drum spre Chile, ocazie cu care s-a întâlnit cu o româncă.

Femeia, originară din Covasna, este o angajată a aeroportului.

„Sunt singura româncă de pe insula asta. E prima oară în 26 de ani când văd aici o aeronavă Tarom, nu mai zic de atâţia români şi chiar de preşedintele ţării. Sunt foarte emoţionată, e o surpriză imensă”, a spus românca.

Ea i-a povestit preşedintelui ca a absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti în 1985, iar în anul 1986 a plecat în Capul Verde împreună cu soţul său, care e din această ţară, citează Mediafax.

„Vorbiţi foarte bine limba română, doamnă, pentru o unguroaică. E bine că nu aţi uitat-o”, i-a spus preşedintele. „De unde ştiţi că sunt unguroaică?”, a răspuns ea, iar Băsescu i-a spus că accentul ei este inconfundabil, chiar şi după 26 de ani.

Noemi Reka Estreias a spus că merge în fiecare an în vacanţă în ţară, iar Băsescu i-a povestit că şi el a mers în vacanţă la Covasna.

Băsescu a mai spus că se aştepta ca insula sa fie verde, însă a fost surprins să vadă deşert în jurul aeroportului. „Când e verde, doamnă, când plouă?”, a întrebat preşedintele, iar românca i-a spus că e foarte cald tot anul şi de aceea insula este şi foarte apreciată de turişti.