Apar deja primele nemulțumiri în rândul bugetarilor după ce preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, a propus eliminarea voucherele de vacanţă pentru bugetarii cu venituri lunare de peste 10.000 de lei brut, respectiv 5.850 net.
Primii bugetari nemulțumiți de tăierile propuse de PNL
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) se împotriveşte propunerii precizând că voucherele de vacanţă au scopul de a creşte nivelul de satisfacţie al angajaţilor şi pot maximiza loialitatea acestora în raport cu instituţiile în care lucrează.
„Introducerea voucherelor de vacanţă s-a dovedit a fi o soluţie benefică industriei turismului din România, menţinută chiar de guvernul condus de Nicolae Ciucă. Sindicatele din penitenciare consideră că factorii determinanţi în schimbarea poziţiei şefului PNL au fost incompetenţa şi inconsecvenţa acestuia în luarea deciziilor potrivite pentru România”, au mai transmis reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Reducerea cheltuielilor anunțate de Ciucă
Referitor la reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar, Ciucă a anunțat mai multe măsuri în acest sens:
Reducerea cu minim 20% a numărului de secretari de stat și reducerea la jumătate a numărului de membri ai cabinetelor autorităților locale (președinți și vicepreședinți de consilii județene, primari, viceprimari) și ai reprezentanților autorității centrale în teritoriu (prefecți și subprefecți);
Reducerea numărului de funcții de conducere de la 12 la 8 procente din totalul angajaților, desființarea funcției publice de șef de birou și creșterea numărului de persoane din subordinea celor ce dețin funcții de conducere.
Comasarea între instituții subordonate Parlamentului, Guvernului sau ministerelor. Descentralizarea unor servicii, precum și prioritizarea programelor naționale de investiții.
În companiile de stat va fi redus cu 50% numărul consilierilor persoanelor din conducere. Numărul membrilor consiliilor de administrație va fi redus la cel mult 7 persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate va fi redus la 5.
Totodată, indemnizațiile cuvenite acestora vor fi reduse la echivalentul a trei salarii medii brute pe ramura de activitate, dar nu mai mult decât indemnizația lunară a unui secretar de stat. În plus, vor fi limitate salariile de bază
ale personalului cu funcții de conducere în companiile de stat.
Va fi creat cadrul legal pentru consorții/parteneriate de achiziții centralizate, la nivelul ministerelor cu OPC, precum și între UAT-uri județene și instituțiile publice subordonate din responsabilitatea altor UAT-uri.
Acordarea voucherelor de vacanță doar pentru funcționarii publici care au salarii lunare mai mici de 10.000 de lei brut.