PSD cere revenirea la reglementarea pieței energiei. Gabriela Firea: Măsura va duce la o scădere rapidă a inflației și la oprirea scumpirilor

PSD cere revenirea la reglementarea pieței energiei. Gabriela Firea: Măsura va duce la o scădere rapidă a inflației și la oprirea scumpirilor
Foto: Gabriela Firea / Facebook

PSD insistă cu revenirea la reglementarea pieței energiei. Gabriela Firea, ministrul Familiei, susține că măsura va duce la scăderea rapidă a inflației, la oprirea scumpirilor și, implicit, va menține puterea de cumpărare a românilor.

Firea, argumente pentru reglementarea pieței energiei

„Revenirea la reglementarea pieței energiei, propusă de noi, este o soluție care se impune după plafonarea și compensarea care sunt acum în vigoare. Ar aduce stabilitate, o scădere rapidă a inflației, oprirea scumpirilor și implicit ar menține puterea de cumpărare. Și, cel mai important lucru, ar fi sustenabilă financiar pentru bugetul țării”, a scris Firea, pe Facebook.

Aceasta a explicat apoi diferențele între plafonarea prețurilor din prezent și propunerea PSD de reglementare a pieței:

„Reglementarea pieței energiei înseamnă prețuri administrate de stat pe tot lanțul, de la producător până distribuitor, cum a fost înainte de liberalizarea dezastruoasă făcută de Guvernele Cîțu-Orban, care a provocat și alimentat nebunia scumpirilor.

Plafonarea care se face acum, și care este în vigoare până în martie 2023, înseamnă prețuri libere, ”de piață” la producători și plafon de preț al furnizorilor pentru consumatori. Iar diferența de preț se plătește de la buget, sub forma compensărilor”.

Firea: Energia a ajuns să se tranzacționeze la un preț gigantic

Ministrul a atras apoi atenția că România a înregistrat marți cel mai ridicat preț mediu zilnic spot la energie electrică din toată Europa, fapt ce demonstrează încă o dată că piața energiei e profund dezechilibrată.

„Marea problemă a sistemului actual este prețul gigantic la care a ajuns să se tranzacționeze energia.

Ieri, de exemplu, România a înregistrat cel mai ridicat preț mediu zilnic spot la energie electrică din întreaga Europă : 2.604 lei/MWh (sau 528 euro/MWh), aproape de 3 ori mai mare decât cel din Spania sau Portugalia și cu peste 200 de euro superior celui din Germania”, a mai scris Gabriela Firea.

Aceasta a mai precizat că în toată lumea guvernele acționează sau se pregătesc chiar de naționalizarea companiilor care asigură electricitatea sau gazul.

Firea a susținut apoi că în România reglementarea a funcționat, iar situația de criză în care ne aflăm justifică revenirea la acest sistem.

Urmăriți B1TV.ro și pe