PSD, pe urmele PCR: Tablou cu Liviu Dragnea, atârnat în sediul formaţiunii din Constanţa (FOTO)
Pe modelul tabloul tradiţional cu Nicolae Ceauşescu prezent pe pereţii fiecărei instituţii înainte de 1989, PSD Constanţa a dus servilismul politic la un nivel uluitor. Un tablou cu Liviu Dragnea atârnă în sediul partidului din Constanţa, iar conducerea locală, în frunte cu Felix Stroe, au avut grijă să facă şi o poză sub imaginea cu „liderul suprem”.
![]()
![]()
Foto: Facebook/ Adi Barza
Veridicitatea acestei imagini a fost confirmată chiar de secretarul general al PSD Constanţa, Lucian Lungoci, care a afirmat că este un lucru normal să aibă un asemenea tablou şi a îndemnat chiar şi liberalii să urmeze exemplul.
“Ce, doamnă, e un lucru rău ca poza domnului președinte al Partidului Social Democrat să fie pe perete în sediul partidului? Poza există, nu este vorba de vreun trucaj. Dacă mă întrebați pe mine, atunci vă spun că sunt de părere ca și cei de la Partidul Național Liberal, de exemplu, să își pună poza președintelui pe perete, nu e deloc un lucru rău”, a declarat Lungoci pentru Ordinea.ro.
La decembrie 1989, revoluţionarii au aruncat pe foc toate tablourile cu Nicolae Ceauşescu, dorind să stirpeze definitiv cultul personalităţii instaurat în România de dictator.