PSD organizează consultări cu reprezentanţii domeniilor afectate de pandemie
PSD anunță organizarea în cursul zilei de joi a unei serii de consultări cu reprezentanţii sectoarelor economiei afectate de pandemie, în vederea identificării soluţiilor pentru depăşirea crizei sanitare în care se află România. Din partea PSD va participa un grup de specialişti din sănătate şi educaţie, sub coordonarea deputatului Alexandru Rafila.
Potrivit unui comunicat transmis de PSD, dezbaterile se vor desfășura cu prezenţă atât la sediul central al partidului, cât şi online.
”PSD consideră că restricţiile haotice şi impredictibile impuse până acum de autorităţi, fără consultarea celor vizaţi, nu pot rezolva problemele deosebit de grave provocate de actuala pandemie”, au precizat reprezentanţii PSD într-un comunicat.
Social-democraţii consideră că este nevoie de un plan coerent şi predictibil, acceptat de reprezentanţii sectoarelor afectate, pentru „O lună de solidaritate”, cu scopul depăşirii actualului val al pandemiei şi revenirii cât mai rapide la normalitate.
Programul consultărilor este: sindicate – ora 10,00; Educaţie – ora 16,00; mediul de afaceri – ora 17,00.
PSD se opune certificatului verde COVID la locul de muncă
Anunțul are loc în contextul în care social-democrații s-au opus introducerii certificatelor verzi la locul de muncă. PSD consideră că proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, care a fost respins miercuri de Senat, este neconstituțional și „dă naștere unor grave discriminări” între angajații din sectorul public și cei din privat.
Senatorul PSD Adrian Streinu-Cercel susținea că proiectul este greșit și din punct de vedere științific: „Noi avem un procent de circa 60% din populaţie care s-a infectat cu SARSCOV-2, au făcut o infecţie asimptomatică, nu figurează nicăieri şi nici nu se pot înregistra pe platformă, prin determinarea anticorpilor din deget. Este un test extrem de simplu, care poate fi făcut de medicul de familie şi medicul ar fi putut să aibă posibilitatea să urce aceste persoane pe platformă, pentru a beneficia de certificat verde”.