PSD respinge propunerea lui Raed Arafat privind crearea unei platforme care verifică știrile false din presa online

Publicat: 11 03. 2022, 12:38
Foto: Inquam Photos / George Călin

PSD transmite că nu va fi niciodată de acord cu propunerea făcută de șeful DSU, Raed Arafat, privind crearea unei platfome care să combată știrile false.

PSD nu este de acord cu propunerea lui Raed Arafat

Reacția vine după ce au apărut informații potrivit cărora prima dintre combinaţiile de cuvinte care va fi semnalată ca o posibilă dezinformare şi propaganda rusă în algoritmii platformei este cea care ar asocia, în acelaşi text, Guvernul, premierul Nicolae Ciucă sau preşedintele Iohannis cu un context de “corupţie” ori “incompetenţă”, având ca marker de dezinformare expresii precum “mizerie” sau “furtişag”.

“#Cenzura, #MinisterulAdevărului, #Scânteia nu pot deveni armele democrației și ale statului de drept. Trebuie să luptăm cu dezinformarea, dar fără a suprima sub nicio formă libertatea de exprimare folosind instrumente ale regimurilor totalitare.

Ca să fie clar, miniștrii PSD nu vor desemna niciun #cenzor pentru propășirea cultului personalității niciunui tovarăș sau vreunui alt ”geniu al Carpaților”.

P.S. Fake-news-ul se combate printr-o comunicare corectă și la timp, nu cu ”experți” sau ”consultanți” care să vâneze vrăjitoare.”, transmite  președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.

Știrile despre corupia Guvernului vor fi semnalate ca fake news în platforma pregătită de autorități

O platformă informatică, ce va scana presa online, dar şi bloguri şi reţele sociale, pentru a găsi “fake news” va fi pregătită de un grup de lucru din cadru DSU. La aceată inițiativă se va alătura Guvernul României, CNA şi mai multe ONG-uri, scrie profit.ro.

Conform aceluiaşi mesaj, din grupul de lucru ar urma să facă parte şi Global Focus, Active Watch, Media Wise şi alte ONG-uri cu expertiză în media literacy, campanii de informare corectă a cetăţenilor, monitorizare şi analiză media, împreună cu CNA.

Guvernul a cerut ministerelor să trimită câte un reprezentant în grupul de lucru şi să vină, până vineri, 11 martie, cu observaţii pe narativele şi cuvinte cheie incluse în motoarele de căutare şi în parametrii de analiză, potrivit profit.ro.