Raluca Turcan: Am stabilit cu partenerii sociali că e nevoie de un calendar mult mai strâns pentru analiză, astfel încât la sfârșitul lunii octombrie să putem avansa o variantă agreată a salariului minim
Discuțiile privind stabilirea salariului minim pe economie, dar și a mecanismului de creștere au continuat marți în cadrul Consiliului Național Tripartit, cu confederațiile sindicale și patronale, sub coordonarea premierului Florin Cîțu, a precizat Raluca Turcan, ministrul Muncii.
Raluca Turcan: Mecanismul de majorare a salariului minim trebuie să nu mai fie un instrument politic
„Cu toții suntem de acord că nivelul salariului minim trebuie să crească, iar mecanismul de majorare să nu mai fie un instrument politic, ci să fie bazat pe criterii obiective. Am stabilit cu partenerii sociali că este nevoie de un calendar mult mai strâns pentru a analiza toate propunerile și datele economice, astfel încât, la sfârșitul lunii octombrie să putem avansa o variantă agreată a salariului minim. Așa cum ne-am angajat, predictibilitatea este un element important pentru mediul economic, dar și o dovadă de respect față de partenerii noștri sociali. Le mulțumesc tuturor pentru implicare!”, a scris Raluca Turcan, marți, pe Facebook.
Florin Cîțu: Salariul minim pe economie trebuie să crească
Concluzia ședinței de astăzi a fost că Salariul minim pe economie trebuie să crească, susține premierul.
„Salariul minim pe economie trebuie să crească! Este concluzia ședinței de astăzi pe care am avut-o cu reprezentanții Consiliului Tripartit. Reprezentanții sindicatelor și patronatelor susțin această măsură și, prin urmare, am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim.
Avem nevoie de o formulă predictibilă și transparentă, astfel încât oamenii să știe exact cu cât crește salariul minim în fiecare an. Predictibilitatea e cheia!”, a declarat Florin Cîțu.