Raluca Turcan refuză să demisioneze. Reacția PNL la apelul venit dinspre PSD
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat luni pentru News.ro că partidul nu are motive să ceară demisia vreunui ministru liberal, în contextul azilelor groazei. Reacția sa vine ca urmare a declarației făcute de omologul său de la PSD, Lucian Romașcanu, care se arătase de părere că Raluca Turcan, fost ministru al Muncii și actual ministru al Culturii, „ar trebui să facă un pas în spate” și să urmeze exemplul demisiilor de onoare din PSD.
Reacția PNL la apelul venit dinspre PSD pentru demisia Ralucăi Turcan
Purtătorul de cuvânt al PNL a sugerat că niciun liberal nu are motive să demisioneze ca urmare a cazului azilelor groazei.
„În acest caz, am avut o demisie firească şi una voluntară. Singurele demisii fireşti au fost cele ale miniştrilor şi responsabililor care au avut legătură cu ororile din azilele groazei. PNL nu are motive pentru a cere vreunui liberal o demisie firească şi voluntară, deoarece nu există implicaţii de natură legală, morală sau politică. Dacă va fi cazul, vom decide singuri, nu e cazul să ne ceară partenerii”, a arătat declarat Ionuț Stroe, citat de G4Media.ro.
Întrebat cum comentează declarațiile purtătorului de cuvânt de la PSD, purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat: „Eu înţeleg că domnului Romaşcanu îi e dor de un post în Guvern, dar poate să stea liniştit, doamna ministru Turcan nu pleacă de la Cultură”.