Rareș Bogdan: Solicitarea Moscovei privind plata în ruble a gazului rusesc e o declarație în bătaie de joc. Nu poate fi acceptată / România e în topul celor mai puțin dependente țări de gazul rusesc, îl poate opri oricând (VIDEO)

Rareș Bogdan: Solicitarea Moscovei privind plata în ruble a gazului rusesc e o declarație în bătaie de joc. Nu poate fi acceptată / România e în topul celor mai puțin dependente țări de gazul rusesc, îl poate opri oricând (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a declarat luni, pentru B1 TV, că solicitarea Rusiei de a-i fi plătit în ruble gazul livrat în Europa e pur și simplu „o declarație în bătaie de joc” și o cerere care nu poate fi acceptată.

Bogdan a precizat că România nu depinde de gazul rusesc și-l poate întrerupe oricând, problema fiind la alte state europene, care sunt într-o situație opusă. Liderii UE caută soluții. Liberalul a vorbit și despre ce poate face România pentru a-și diversifica sursele de energie.

Decarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Rareș Bogdan: Spre deosebire de alte state europene, România nu depinde de gazul rusesc

Bogdan a început prin a spune că nu poate fi acceptată solicitarea Moscovei de a-i fi plătit în ruble gazul furnizat în Europa: „E o declarație de bătaie de joc făcută inițial de Putin, apoi de Lavrov”.

„Situația trebuie privită prin ochii Europei, dar și prin ochii României. Situația României e specială și mai bună decât a multor altor state europene. Practic, România e în topul celor mai puțin dependente țări de gazul rusesc, de energie venită din afara țării. Media noastră e de 9%, în vârf am avut 22%. Am avut o singură zi în ianuarie..

Practic, oricând România poate opri complet de a primi gaz prin cele două magistrale prin care primește azi gaz din Rusia. Pentru că poate folosi gazul înmagazinat în depozitele Romgaz.

Nu aceeași situație e în cazul industriei germane, unde 48% e dependența, în cazul industriei din nordul Italiei, unde e de 42%, sau în cazul Ungariei, unde e de peste 80%. (…)

Deci România stă mult mai bine, dar dacă ne uităm la economia europeană, ea va fi efectuată. Spre deosebire de Franța sau Olanda, unde dependența e extrem, extrem de redusă și la energie, și la gaz. Se caută soluții”, a declarat Rareș Bogdan, pentru B1 TV.

Acesta a mai precizat că România ar urma să se aprovizioneze, dacă e cazul, din Qatar și Azerbaidjan, și ar urma să furnizeze pe magistralele care o traversează gaz lichefiat pentru Europa Centrală.

Ce investiții trebuie să facă România pentru a-și diversifica sursele de energie

„Pe platoul Mării Negre, Romgaz e în plină procedură de achiziție de la Exon a exploatărilor, unde s-a investit un miliard de euro, urmând ca Rmânia, Romgaz, să ia un împrumut de două miliarde, pentru a investi. Capacitatea va fi gata în doi ani jumate – trei.

Avem șansa să continuăm exploatarea pe pungile de gaz existente în zona Buzău, pe falia Buzău până în Prahova și să continuăm exploatările de gaz din zona Isaccea – Tulcea. Suntem obligați să facem acest lucru.

Și să mărim investițiile în energie verde”, a mai precizat liderul liberal Rareș Bogdan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`