Reprezentantul Special al Președintelui SUA pentru Climă, John Kerry, susține că războiul din Ucraina nu trebuie folosit ca scuză pentru a prelungi dependența globală de cărbune.
Într-un dialog cu jurnaliștii de la BBC, oficialul american a criticat numărul mare de state care nu și-au îndeplinit promisiunile făcute de la summitul climatic COP26. Diplomații de resort se întâlnesc din nou, luni, la Bonn, în contextul noilor îngrijorări în ceea ce privește securitatea energetică.
Dacă țările își extind dependența de cărbune ca răspuns la război, atunci „am încurcat-o”, consideră John Kerry.
Unitatea fragilă care a fost afișată la Glasgow în noiembrie 2021 va fi cel mai probabil pusă la încercare la Bonn, în condițiile în care țările gestionează consecințele generate de invazia Rusiei în Ucraina și costurile de criză.
În opinia demnitarului american, chiar și în ciuda războiului din Ucraina și a consecințelor sale, „noi, ca lume, încă nu ne mișcăm suficient de repede” pentru a reduce emisiile de gaze cu efect seră, care conduc la creșterea temperaturilor.
„Încă putem câștiga această luptă”, a declarat fostul secretar de stat al SUA, dar va fi nevoie de sporirea eforturilor în „țările din întreaga lume”.
Apelul lui John Kerry și-a găsit ecoul în îndemnul lansat de cercetătoarea ucraineană Svitana Krakovska, care le-a soliciat delegaților să accelereze trecerea de la combunstibilii fosili. Petrolul și gazele, spune ea, facilitează războiul.
Spre deosebire de COP26 de la Glasgow, reuniunea de la Bonn – care va dura până la sfârșitul săptămânii viitoare – este mai degrabă o negociere tehnică. Evenimentul are loc cam la jumătatea drumului dintre conferința din capitala Scoției și COP27, care este programat să se desfășoare în Egipt.
Discuțiile vor fi purtate de persoane cu atribuții politice limitate și vor trece în revistă progresele în ceea ce privește o serie de chestiuni care au fost convenite prin Pactul Climatic de la Glasgow.