Prima reacție a lui George Simion după moartea lui Iliescu: „C-așa-i lumea trecătoare, Unul naște altul moare”
Președintele AUR, George Simion, a avut prima reacție după moartea fostului președinte Ion Iliescu.
Cuprins
- Care a fost reacția lui George Simion
- Mai mulți politicieni l-au omagiat pe Ion Iliescu
Care a fost reacția lui George Simion
George Simion, aflat la Varșovia, unde participă la inaugurarea lui Karol Nawrocki, președintele polonez pe care l-a susținut, a fost rezervat în declarații, uitând parcă de conflcitul deschis cu Ion Iliescu din trecut.
“Azi a depus jurământul noul președinte al Poloniei! C-așa-i lumea trecătoare, Unul naște altul moare, Lume, soro lume…”, a scris George Simion pe Facebook.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți după amiază la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“, după câteva zile în care a fost ținut în viață cu ajutorul aparatelor.
Miercuri dimineața, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost ridicat din spital și a fost depus în Sala Unirii, a Palatului Cotroceni. Aici toți cei care au dorit, de la politicieni, reprezentanți ai Corpului Diplomatic acreditat la București, alte personalități, dar și oameni de rând pot să-i aducă un ultim omagiu fostului președinte
Mai mulți politicieni l-au omagiat pe Ion Iliescu
Mai mulți politicieni au adus un ultim omagiu fostului președinte Ion Iliescu, al cărui sicriu a fost depus în Sala Unirii. Rând pe rând, premierul Ilie Bolojan însoțit de miniștri, lideri ai PSD, dar și foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu au trecut pe la catafalcul unde este depus corpul neînsuflețit.
După slujba religioasă, primii care i-au adus un ultim omagiu lui Ion Iliescu au fost consilierii prezidenţiali şi de stat.
B1 TV va difuza vineri, ora 23:00, documentarul „Piața Universității – România”, în regia lui Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile și Sorin Ilieșiu