Reformă în ANAF: Nazare anunță sancționarea urgentă a cinci inspectori pentru activitate ilegală în favoarea firmelor controlate
Ministerul Finanțelor a identificat cinci cazuri grave de conflicte de interese în cadrul ANAF, a anunțat ministrul Alexandru Nazare. Funcționarii lucrau în Direcția Regională a Finanțelor Publice București și foloseau ilegal certificate digitale pentru a semna în numele unor firme private, firme pe care chiar ei le aveau în sarcina de control fiscal.
„ANAF a identificat 5 funcționari (…) care, în mod ilegal, reprezentau firme private în timp ce aveau atribuții de control fiscal asupra acelorași firme”, a detaliat Nazare. Ministrul liberal a precizat că toți cei implicați au fost sancționați de urgență și că dosarele au fost trimise la Agenția Națională de Integritate.
Potrivit lui Nazare, această acțiune se înscrie într-un efort mai larg de reformare a ANAF și de restaurare a integrității instituționale. „Am intensificat verificările interne și sesiunile de instruire pentru prevenirea altor cazuri similare”, a explicat el. Ministrul a subliniat importanța unei administrații publice exemplare: „Instituțiile statului trebuie să devinǎ un exemplu de corectitudine”.