Reguli mai dure pentru produsele second-hand care intră în România. Ce măsuri propune Ministerul Mediului pentru a opri deșeurile
Un proiect de Ordonanță de Urgență propus de Ministerul Mediului introduce reguli mult mai stricte pentru produsele second-hand care intră în România. Măsurile vin pe fondul îngrijorărilor legate de importurile de bunuri uzate care ajung rapid deșeuri.
De ce vrea Guvernul reguli mai dure pentru produsele second-hand
Ministrul Mediului a anunțat că proiectul legislativ a fost lansat în dezbatere publică, în urma controalelor care au evidențiat probleme grave legate de importuri. Potrivit acesteia, numeroase produse declarate drept reutilizabile ajung, în realitate, deșeuri imediat după intrarea în țară, generând impact negativ asupra mediului.
„România nu este groapă de gunoi! Deşeurile nu trebuie să intre în ţară cu eticheta falsă de produse second-hand ca apoi să ajungă pe câmp sau arse ilegal. Timp de prea mulţi ani, ţara noastră a fost tratată ca o destinaţie comodă pentru produse uzate, periculoase sau improprii consumului, dar care au intrat în România cu promisiunea că puteau fi utilizate: haine neigienizate, anvelope scoase din uz, echipamente electrice defecte”, a transmis ministrul.
Oficialul a subliniat că verificările din teren au scos la iveală un fenomen extins de importuri ilegale mascate sub forma produselor second-hand.
Ce reguli noi vor fi impuse pentru importuri
Proiectul introduce obligația ca orice produs second-hand să fie curățat, dezinfectat și certificat înainte de a fi pus pe piața din România. De asemenea, anvelopele uzate vor putea fi comercializate doar dacă respectă standarde stricte de siguranță rutieră și sunt însoțite de informații complete.
Un alt element important este introducerea unui sistem digital de monitorizare, care va urmări traseul fiecărui transport de bunuri second-hand înainte de intrarea în țară. Autoritățile vor putea astfel să verifice în timp real proveniența și destinația produselor, reducând riscul de fraude.
În plus, produsele considerate periculoase vor fi returnate imediat în țara de origine, costurile fiind suportate integral de operatorul economic responsabil.
Ce sancțiuni riscă cei care încalcă legea
Nerespectarea noilor reguli va atrage sancțiuni severe, inclusiv amenzi de până la 100.000 de lei și deschiderea unor dosare penale. Autoritățile vor să descurajeze ferm practicile prin care deșeurile sunt introduse ilegal în România sub pretext comercial.
„Sancţiunile pentru cei care încearcă să ocolească aceste reguli sunt pe măsură: amenzi de până la 100.000 lei şi dosar penal. Produsele second-hand reale vor putea intra, în continuare, în România. Dar deşeurile mascare ca produse second hand trebuie oprite la graniţă, altfel ajung să me otrăvească pe noi toţi. Mediul înconjurător şi sănătatea cetăţenilor nu sunt negociabile”, a mai precizat ministrul, potrivit Adevărul.
Ce alte restricții sunt prevăzute în proiect
Actul normativ introduce și reguli stricte pentru anvelopele uzate, care vor putea fi comercializate doar de operatori autorizați și în condiții clar documentate. De asemenea, va fi interzisă introducerea în țară a autovehiculelor declarate daună totală sau scoase din uz, pentru a preveni riscurile de siguranță și poluare.
Pentru persoanele fizice, vor exista limite clare privind numărul de bunuri uzate aduse anual, acestea fiind obligate să le declare autorităților în termen de 72 de ore.