Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a vorbit despre situația de pe scena politică înaintea alegerilor prezidențiale și s-a arătat de părere că „transferul de voturi de la PSD, PNL și UDMR către „candidatul comun” nu se va realiza cu ușurință”.
Rectorul SNSPA consideră că „există un risc real” ca omul care va reprezenta coaliția de guvernare în cursa prezidențială să nu intre în turul 2.
„Transferul de voturi de la PSD, PNL și UDMR către «candidatul comun» nu se va realiza cu ușurință, nu oricum și nu de la sine, așa cum s-a estimat inițial. Există un risc real ca acest candidat comun să nu ajungă în T2”, a declarat Remus Pricopie, luni, într-o postare pe Facebook.
Remus Pricopie s-a arătat de părere că „extremiștii nu sunt la 40%, dar, în condițiile unor bâlbâieli ilogice din partea «partidelor clasice», pot avea chiar doi condidați în Turul 2”.
„Explicația este simplă: când ai 6-7 candidați pe palierul 15-22%, la diferențe de 1-2% fiecare, creșterea numărului de prezidențiabili pro-europeni scade șansele fiecăruia dintre ei să se califice în T2. Componenta suveranisto-extremistă are acum două nume în palierul mai sus menționat, care, cel puțin probabilistic, se pot afla în situația de a ocupa primele două locuri”, a mai declarat rectorul SNSPA.